Cum era să mor trăsnit și bibanul

Se întâmpla în luna iunie 2013.

Era una din zilele alea în care nu mai ai stare în casă și simți că dacă nu ieși la pescuit te sufoci. Nu mi-a păsat că prognoza meteo nu era în favoarea mea… simțeam că trebuie să ies și gata!

Leg peridocul de mașină, ii dau talpă și în aproape o oră savurez o bere, legănat de valurile lacului Izvorul Muntelui. Probabil că majoritatea din voi cunoașteți pentru ce e faimoasă această apă. Dacă nu știți, vă spun eu. Pentru bibanii XXL care își au casa aici.

Încep să pescuiesc pe lângă maluri la vobler. Câțiva clenuţi, câțiva bibani, nimic deosebit… Iau la rând locurile consacrate, pe care le-am găsit după multe zeci de ore petrecute pescuind pe acest lac. Nimic interesant. Probabil ca și norii care se adunau amenințători pe cer, aveau un cuvânt de spus.

Nu îi bag în seamă și continui să pescuiesc. Fac asta și când începe o ploaie cum de puține ori m-a prins pe apă. Îmi trag gluga pe cap și îmi văd de treabă. Simt că în acel loc aş putea găsi ce căutam!

Eram ancorat pe adâncimea de 25 de metri. În faţa mea, sub apă este un pinten de pământ care începe din mal și se termina sub barca mea. În stânga și în dreapta lui este o adâncime de peste 30 de metri. Eu aruncam înspre mal și urmăream conturul acelei ridicături de pământ. Știam ca la 5, 6 metri de mal trebuie sa fie un mic platou cu câteva pietre. Acolo am avut de multe ori satisfacția unor capturi frumoase.

Eram una cu lanseta, așteptând în orice moment să îmi tresară firul sau să simt atacul, dar ce am văzut, mi-a ridicat instant parul în cap! La aproape 400 de metri de mine am surprins cu coada ochiului cum a trăsnit în apa… Jur că nu știu câte secunde a durat să scot ancora și să ajung la mal. Cu siguranță șefii mei de la pompieri, ar fi fost mândrii să vadă cât de repede mă mișc 🙂

Stăteam sub un copac și mă gândeam cât sunt de norocos! Barcă de aluminiu, lansetă de carbon, trăsnete, rețeta ideală să pescuiesc în râul STYX

Cred că în 20 de minute căt a durat ploaia, barca mi s-a umplut aproape până la jumătate cu apă. Asta e… Nu fiecare zi aduce captura mult căutată și visată 🙂

Se termină ploaia și iese soarele. Îmi reiau vechea poziție de pescuit și dau guma pe un pilker fosforescent portocaliu. Nu trebuie să vă spun avantajele acestor năluci în pescuitul de adâncime… Coboară repede, țin bine substratul iar fosforul din ele atrage atenția peștilor, acolo unde lumina nu ajunge.

Simt un ţac sec! Înțep, nimic… Continui recuperarea, o tura de manivelă, doua ture și opresc! Îmi dă pe cădere… Înțep! De această dată St Croix-ul meu se cambrează sub forța peștelui. Frâna începe să țipe iar eu nu mai văd altceva. Sunt doar eu cu el în toată lumea asta!

Ma dezleg de ancora și încerc să trag pestele pe adâncime. Am văzut de atâtea ori în drilurile pe apă mică, cum bibanii XXL caută să se bage sub cea mai apropiată stâncă sau rădăcină. Trebuie să îl obosesc în condițiile impuse de mine. Dacă îl las să se ducă spre mal unde are atâtea obstacole submerse, sigur îl pierd!

Încetul cu încetul se dă bătut. Nu mai ia fir ca la început. Îl scot din apă și știu că e cel mai mare biban pe care l-am prins… Îl măsor. 45 de centimetri!

Câţi se pot lăuda cu un asemenea biban? Sunt în extaz. Uit de trăsnete, ploaie şi cumpăna prin care am trecut… Asta căutam când am plecat de acasă.

Deși de la un an la altul văd cum populația peștilor scade pe acest minunat lac, sper să reușesc să îmi dobor recordul. Cine știe? În 2015 poate o altă zi cu ploaie îmi va aduce același biban însa de această dată cu câțiva centimetri în plus!